Actualizat la: 12 iulie 2020
Obiceiuri și tradiții de nuntă în România
sursă foto: https://unsplash.com/photos/IfjHaIoAoqE
Să ne urcăm în mașina timpului și să facem o călătorie în trecut… Ne oprim undeva la începutul secolului XX, într-un sat românesc – de câmpie sau la poalele munților, după preferințele și nostalgiile fiecărui călător. Este vară, soarele dogorește, doar din când în când se mai simte câte o adiere de vânt. Căldura nu împiedică alaiul de săteni să cânte, danseze, să chefuiască într-o mare zi a bucuriei: ziua din viața a doi tineri care au ales să pășească împreună pe același drum.
Îmbrăcați în costume populare, îmbujorați și sorbindu-se din priviri, îi zărim în hora proaspăt încinsă, alături de ceilalți oaspeți, fie ei părinți, rude, prieteni sau alți oameni ai locului – căci, până în secolul trecut, orice nuntă se transforma într-o petrecere la care lua parte întreaga comunitate. O sărbătoare care dura nu mai puțin de trei zile – aflăm, astfel, că basmele românilor au, fără doar și poate, măcar un sâmbure de adevăr! În cea dintâi zi, casa miresei era locul de sărbătoare a bucuriei și a dragostei, urmând ca, în a doua zi, tinerii să se adune în horă, iar în cea de-a treia zi – voia bună să se mute la casa mirelui, unde invitații se ospătau cu tot felul de bunătăți: de la binecunoscuta supă de tăiței, până la fripturi și prăjituri pregătite cu multă dragoste și iscusință în casă și însoțite, cum altfel, de cofere de vin, dulcea băutură a zeilor.
În zilele noastre, sărbătoarea unirii destinelor și-a scurtat durata – de la trei zile la o singură zi. Bucatele rareori mai sunt pregătite în casă de către gospodine: sunt comandate, de regulă, de la diverse restaurante și firme de catering de încredere – pentru că, după cum bine știm, a trăi în secolul XXI presupune și o continuă luptă cu timpul sau, mai bine spus, cu lipsa lui și, deci, o căutare a soluțiilor la această problemă generală.
Cu toate acestea, tradițiile nu și-au pierdut farmecul, iar unii tineri, visând la vremurile de mult apuse, pe care le cunosc doar din poveștile spuse de bunicii și străbunicii lor, aleg, chiar și astăzi, să-și organizeze nunta ghidându-se după unele obiceiuri de demult. Să ne gândim doar la cei care aleg să poarte straie populare, fie ele și într-o variantă reinterpretată, cu unele detalii contemporane, în ziua cea mare, în locul rochiei de mireasă și al costumului de mire. Să ne gândim și la cei care aleg să-și organizeze petrecerea de nuntă departe de haosul citadin, undeva la țară, în inima naturii. Iar dacă luăm în considerare și faptul că fripturile, prăjiturile alese și, bineînțeles, coferele de vin continuă să ocupe și astăzi loc de cinste pe mesele de sărbătoare a românilor, putem afirma cu toată inima: unele tradiții nu au dispărut!
Într-adevăr, doar câteva dintre obiceiurile și tradițiile de nuntă se mai practică astăzi. Unele au rămas, pur și simplu, în trecut, în timp ce altele au fost regândite, în funcție de vremurile actuale. Mai mult decât atât, este important să știm că fiecare regiune are și propriile obiceiuri și tradiții – prin urmare, este foarte posibil ca un ritual practicat în Moldova să nu le fie cunoscut maramureșenilor, spre exemplu.
Acestea fiind spuse, să pornim împreună într-o nouă călătorie – de data aceasta, de descoperire a obiceiurilor și tradițiilor de nuntă, de ieri și, câteva dintre ele, de azi…
Cele nouă popasuri ale călătoriei
Obiceiuri și tradiții de nuntă în Ardeal
Astăzi, tinerii obișnuiesc să-i invite pe cei dragi la petrecerea cea mare prin intermediul invitațiilor de nuntă. Chiar dacă acestea pot fi personalizate pentru fiecare familie în parte, trebuie să recunoaștem că nu reușesc să fie la fel de personale precum invitațiile față în față, care se făceau, în trecut, în zona Transilvaniei.
Deși mult mai puține la număr decât odinioară, și în zilele noastre există, în Ardeal, unele sate unde viitorii miri se duc personal să-i invite pe cei dragi la marele eveniment. Acest ritual se realizează, în general, în trei etape: cu o lună înainte de petrecere, cu două săptămâni înainte și în săptămâna petrecerii. Tinerii sunt însoțiti de vornic/staroste (persoana care conduce ceremonia nunții) și de prietenii apropiați. Îmbrăcați în costume populare, care amintesc de obiceiurile de altădată, atât băieții, cât și fetele țin în mână o ploscă umplută cu țuică, respectiv cu vin. Sătenii invitați își confirmă participarea la eveniment bând o gură de țuică sau de vin.
Un alt obicei care provine din zona Ardealului se referă la locul pe care îl ocupă mirii la masă, în timpul ospățului. Se spune că aceștia trebuie să stea în capul mesei și să mănânce lapte sau smântână din aceeași farfurie, pentru ca viitorii lor copii să se nască frumoși și sănătoși.
Obiceiuri și tradiții de nuntă în Muntenia
Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri de nuntă, care se păstrează și în zilele noastre (și nu doar în zona Munteniei!), este furatul miresei. Pentru a fi adusă înapoi la petrecere mireasa, furată, de regulă, de către cavalerii de onoare, mirele trebuie să negocieze cu „hoții” care pretind diverse favoruri. Poveștile legate de furatul miresei sunt diverse: unele dintre acestea spun că, în cazul în care mireasa este furată înainte de miezul nopții, persoana care trebuie să negocieze aducerea ei înapoi este nașul; pe de altă parte, dacă mireasa este furată după miezul nopții, responsabilitatea negocierii îi revine chiar mirelui.
Tradițiile care continuă să existe și astăzi în unele sate din Muntenia au în centrul lor bradul, simbol al belșugului, al sănătății și al vieții tihnite, liniștite. Potrivit obiceiurilor străvechi, în dimineața nunții, mirele, alături de câteva persoane apropiate, împodobește doi brazi cu fructe, colaci și alte delicatese.
Odată împodobiți, brazii sunt cărați de câțiva tineri necăsătoriți până la casa nașului, unde este lăsat, în fața porții, unul dintre aceștia. Mai apoi, tinerii își continuă drumul către casa miresei, unde lasă și cel de-al doilea brad.
Obiceiuri și tradiții de nuntă în Moldova
Nunțile moldovenești din zilele noastre sunt exemplele perfecte pentru petrecerile descrise în basme, unde oamenii sărbătoresc trei zile și trei nopți. Într-adevăr, așa cum am remarcat, numărul zilelor de petrecere s-a redus la una singură, însă un lucru este cert: moldovenii iubesc să se distreze într-o zi cât pentru trei – și nu doar ei, bineînțeles: este în stilul inconfundabil al românilor să se bucure de petreceri până în zorii zilei… și dincolo de ei!
Obiceiurile care se practică astăzi arată că, în zona Moldovei, petrecerea se prelungește și a doua zi. Este vorba despre binecunoscutul ospăț reprezentat de ciorba de potroace – masă la care iau parte, alături de miri, doar familia și invitații cei mai apropiați.
În ceea ce privește obiceiurile și tradițiile de nuntă, din regiunea Moldovei, mai puțin cunoscute, dar foarte emoționante, este important să o amintim pe cea referitoare la „șervetul de schimb”: o batistă, lucrată manual, nelipsită de la nunți, simbol al dragostei care reușește să învingă chiar și moartea. Odinioară, mireasa obișnuia să-i ofere mirelui una dintre jumătățile șervetului de schimb, cealaltă jumătate rămânând la ea. Șervetul era păstrat cu mare grijă toată viața de către ambii parteneri. La moarte, fiecare dintre ei era îngropat cu jumătatea de șervet primită în ziua nunții. Se spune că, întâlnindu-se pe lumea cealaltă, soții se vor recunoaște după jumătățile de șervet.
Obiceiuri și tradiții de nuntă în Bucovina
Ritualul iertăciunii mirilor se află în topul celor mai importante tradiții și obiceiuri din zona Bucovinei, care se practică și astăzi în unele sate din regiune. Potrivit acestuia, una dintre persoanele invitate la nuntă, cu talent oratoric, recită o poezie ale cărei versuri fac referire la greșelile și păcatele mirilor, în special față de părinți, precum și la iertarea acestor păcate. În acest timp, mirii stau îngenuncheați, fiecare pe câte trei perne, în fața părinților. La finalul ritualului, tinerii se ridică și sărută mâinile părinților, primind, astfel, binecuvântarea lor pe noul drum, comun, care îi așteaptă în viață.
Un obicei popular odinioară în zona Bucovinei este anunțul, pe care preotul îl făcea în biserică, chiar cu trei săptămâni înainte de marele eveniment, în legătură cu nunta ce urma să aibă loc. În cazul în care existau persoane care nu erau de acord cu unirea destinelor celor doi tineri, acestea își puteau exprima obiecțiile.
Obiceiuri și tradiții de nuntă în Oltenia
Un obicei similar cu cel întâlnit în Ardeal, referitor la servirea laptelui sau a smântânii din aceeași farfurie, se regăsește în Oltenia. Aici, în trecut, mirii trebuiau să bea din aceeași sticlă de vin și să mănânce împreună din același blid, cu aceeași lingură, astfel de obiceiuri pregătindu-i pentru viitorul drum împreună, când va fi esențial să împartă totul. Observăm, astfel, că, deși foarte asemănătoare, unele tradiții au alte semnificații în diverse regiuni ale țării: în timp ce mâncatul smântânii simboliza, în Transilvania, venirea pe lume a unor copii sănătoși și frumoși, în Oltenia, mâncarea servită din aceeași farfurie reprezenta, mai degrabă, un ritual care întărea legătura spirituală dintre tinerii căsătoriți.
În ceea ce privește stilul de a petrece de altădată al oltenilor, nu putem să nu remarcăm că și aceștia știau să se bucure din plin de evenimente. Astfel, pe timp de zi, nuntașii petreceau în casa miresei, iar odată cu lăsarea serii, petrecerea se muta în casa mirelui.
Obiceiuri și tradiții de nuntă în Dobrogea
Iată încă o dovadă că, indiferent de regiunea din care provine, românul știe să se bucure din plin de petrecerea de nuntă: în Dobrogea, aceasta începe chiar din seara de dinainte de ziua cununiei, însă este destinată doar femeilor celor mai apropiate miresei. Astfel, soacra mare merge, alături de alte rude, să ia nașa, după care se îndreaptă toate către casa miresei, unde are loc „închinatul betelei” – ritual prin care nașa îi așază în păr miresei o beteală și voalul, oferindu-i apoi un cadou simbolic. Mireasa, la rândul său, îi oferă un dar nașei.
Un alt obicei popular în Dobrogea, reinterpretat astăzi, se referă la aruncatul boabelor de orez, în locul boabelor de grâu, asupra mirilor, la finalul cununiei. Potrivit credinței de altădată, se consideră că acest ritual este un simbol al prosperității.
Obiceiuri și tradiții de nuntă în Banat
Una dintre tradițiile populare în Banat, care ar stârni, poate, zâmbetul multora dintre noi astăzi, vizează ritualul pețitului. Tânărul trebuia să meargă la casa părinților miresei, pentru a le cere mâna fetei. Părinții acesteia încearcă să-l păcălească pe tânăr, aducând, prima dată, o bătrână din sat, iar a doua oară – o fetiță. De-abia la cea de-a treia cerere a tânărului este adusă viitoarea mireasă.
Potrivit obiceiurilor specifice zonei Banatului, miresele care nu își doresc să devină mame la scurt timp după nuntă trebuie să arunce, la intrarea în biserică, un mac. Se spune că semințele acestei flori simbolizează numărul anilor care vor trece până când femeile vor avea primul copil.
Obiceiuri și tradiții de nuntă în Crișana
Și în Crișana este popular obiceiul potrivit căruia mirii mănâncă sau beau din același pahar, gest care simbolizează, și de data aceasta, legătura lor puternică, de nedestrămat.
Tot în Crișana există un obicei asemănător cu iertăciunea mirilor, practicată în Bucovina. De data aceasta, însă, persoanele implicate nu sunt părinții mirilor, ci nașii. La două săptămâni după nuntă, se spune că tinerii căsătoriți trebuie să meargă la casa nașilor cu un colac, aici urmând ca toți patru să-și ceară iertare reciproc. Cele două cupluri fac schimb de colaci. Apoi, nașii spală mâinile finilor și le șterg cu un prosop. La finalul acestui ritual, se organizează o mică petrecere, unde muzica este nelipsită!
Obiceiuri și tradiții de nuntă în Maramureș
Unul dintre obiceiurile populare în zona Maramureșului spune ca mirii să nu se întâlnească înainte de cununia religioasă. Astfel, fiecare dintre ei pornește cu propriul alai către biserică, unde urmează să se intersecteze.
Purtarea hainelor populare este un obicei care se păstrează, în regiunea Maramureșului, până în zilele noastre. În trecut, mireasa obișnuia să poarte o rochie albă, simplă, confecționată, de regulă, din pânză, care avea diverse aplicații florale. În timpul ritualului gătelii, ce avea loc înainte de ceremonia religioasă, nașa îi așeza flori de lămâiță și voalul. La rândul său, mirele purta, în zilele toride ale verii, izmene largi, cămașă, laibăr (haină țărănească scurtă până în talie), uneori cu nasturi rotunzi.
Unele tradiții și obiceiuri au trecut proba timpului, iar altele au rămas într-un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat. Pe unii dintre noi îi încântă foarte tare ideea de a avea parte de o nuntă tradițională „ca la carte”, în timp ce alții sunt de părere că un astfel de eveniment nu li s-ar potrivi nici lor, nici relației lor.
Un lucru, însă, rămâne general valabil, indiferent de preferințe și de dorințe: este esențial să acordăm atenția cuvenită unui eveniment atât de important din viața noastră de cuplu și să-l tratăm ca pe o adevărată sărbătoare a sufletului, indiferent că optăm pentru o nuntă modernă, organizată în oraș, sau pentru una intimă, organizată undeva în inima munților, departe de haosul citadin.
Și la fel de important este să ducem mai departe pofta de viață și de petrecere a românului, pofta de bucurii simple, trăite alături de toți cei dragi, martori ai fericirii și ai dragostei noastre.
