Actualizat la: 20 august 2020
Schimbarea numelui după căsătorie – Ghid complet
https://www.needpix.com/photo/303314/bride-signing-wedding-signature-signature
Căsătoria este unul dintre evenimentele care aduc schimbări majore în viața de cuplu. De cele mai multe ori, însă, jumătatea feminină este cea care își părășeste casa părintească și își urmează soțul, aceasta fiind una dintre cele mai vechi tradiții de nuntă păstrate în România. De asemenea, tot soția este cea care renunță la vechiul nume, în favoarea numelui de familiei al partenerului.
Însă, în ceea ce privește schimbarea numelui după căsătorie există mai multe variante, pe care este bine să le știi dacă urmează să faci pasul cel mare. Află din acest articol care este cadrul legal care vizează schimbarea numelui după căsătorie și descoperă care sunt alternativele pentru care poți opta.
Schimbarea numelui de familie după căsătorie: informații generale
Schimbarea numelui după căsătorie nu constituie o obligativitate din punct de vedere legal; aceasta are loc doar la cererea unuia dintre cei doi proaspeți căsătoriți.
În România, aceasta procedură administrativă este reglementată prin Ordonanța de Guvern nr. 41/2003. Potrivit Ordonanței, ”cetățenii români pot obține, pentru motive temeinice, schimbarea numelui de familie și a prenumelui sau a numai a unuia dintre acestea”.
Așadar, din punct de vedere administrativ, schimbarea numelui după căsătorie rămâne doar o opțiune pentru cei doi soți. Astfel, există trei posibilități, respectiv:
- Fiecare dintre soți își poate păstra numele de dinaintea căsătoriei;
- Ambii soți pot prelua numele de familie al celuilalt;
- Soția poate prelua numele soțului.
Unde depui cererea de schimbare a numelui după căsătorie
Pentru a-ți schimba numele de familie după căsătorie este necesar să depui o cerere la Serviciul de Stare Civilă în raza teritorială a domiciliului tău. Important de menționat este că, dacă ai domiciliul în afara României depunerea cererii se face la primăria de care aparține ultimul domiciliu pe care l-ai avut în țară. O altă situație este cea în care nu ai locuit niciodată în România, deși ai cetățenie română – în acest caz vei depune cererea la Primăria Sectorului 1 din București.
De ce documente ai nevoie pentru schimbarea numelui după căsătorie
Pe lângă cererea despre care vorbeam mai sus, ai nevoie și de un dosar format din următoarele documente:
- copie legalizată a certificatului de stare civilă;
- un exemplar al Monitorului Oficial al României, partea a III-a, în care a fost publicat extrasul din cererea de schimbare a numelui (atenție: trebuie să plătești pentru ca Monitorul Oficial să-ți publice cererea);
- cazierul tău judiciar;
- cazierul tău fiscal (îl găsești la Administrația financiară); dacă ai domiciliul în străinătate, atunci este nevoie să faci o declarație pe propria răspundere conform căreia ai sau nu ai datorii față de statul român;
- copii după actul de identitate, al tău și al soțului.
După admiterea cererii de schimbare a numelui, este nevoie să achiți o taxă extrajudiciară de timbru (a cărei contravaloare este de 15 RON) la Direcția de Impozite și Taxe Locale.
Schimbarea cărții de identitate după căsătorie
Dacă ai optat pentru schimbarea numelui după căsătorie, este nevoie să înlocuiești și vechea cartea de identitate. Îți revine responsabilitatea de a solicita un nou act de identitate în termen de 15 zile de la data la care au intrat în drept modificările, altfel riști o amendă între 40 și 80 de lei.
Schimbarea numelui după căsătorie: pro și contra
https://pixnio.com/media/book-document-hand-hands-marriage
Să-ți păstrezi sau nu numele după căsătorie? Cu siguranță aceasta este o decizie grea, mai ales dacă porți cu mândrie numele tău ”de fată”. Există argumente pro și contra schimbării numelui în urma cununiei civile, iar noi ți le prezentăm pe scurt. Așadar, iată de ce ai putea lua în calcul varianta de a-ți păstra, totuși, (și) vechea ta identitate:
- Ai transformat numele tău într-un brand personal, iar schimbarea numelui ți-ar afecta activitatea profesională. Este cazul multor vedete de la noi, dar și de peste hotare!
- Nu te identifici cu numele soțului tău.
- Îți dorești să îți păstrezi numele tău din motive care țin de partea emoțională.
Pe de altă parte, ai motive suficient de bune pentru a prelua numele soțului:
- Simplificarea procedurilor de înregistrare în cazul nașterii unui copil.
- Dorința de a-ți exprima devotamentul, respectul sau iubirea față de partenerul tău.
Dacă ești în pragul pregătirilor pentru cununia civilă, cu siguranță ai nevoie și de o echipă foto-video nuntă care să surprindă cele mai inedite ipostaze în cadrul evenimentului. De asemenea, dacă nu vrei bătăi de cap este cel mai simplu să alegi un restaurant de nuntă unde să petreci alături de cei dragi după oficierea căsătoriei la Starea Civilă. Ba chiar mai mult decât atât, poți lua în calcul o cununie civilă în aer liber.
Schimbarea numelui după căsătorie implică și înlocuirea unor documente importante, pe lângă cartea de identitate. Află care sunt acestea din acest articol de pe brides.com.